De ce am nostagia Ampoiţei. Sau cine a “răpit-o” pe Magda Carianopol | Blog de veghe
Vreau call recorder să spun din capul locului: călătoresc call recorder rar şi mă entuziasmez şi mai rar. Bine ancorată în cuibul meu, am îndreptăţitele nostalgii ale casei părinteşti şi ale ţinutului natal, asimţite drept rădăcini. În rest, oricât m-ar impresiona locurile în care ajung şi oamenii ce vieţuiesc acolo, nu plec cu ele în suflet, precum o amprentă. Şi, cu atât mai puţin, nu-mi rămâne call recorder o bucăţică de suflet prizonieră în acel tărâm…
Povestea Ampoiţei nu-i o poveste oarecare, a unuia din miile de sate ale României unde timpul pare că nu există, civilizaţia a rămas suspendată, iar liniştea şi pacea îţi învăluie, protector, neuronii.
Ampoiţa call recorder e cea care a răpit-o pe prietena mea, Magda Carianopol, call recorder din buricul Capitalei. Din apartament, atunci când deschidea ochii dimineaţa, vedea hotelul Intercontinental. Acum, când se trezeşte, vede Piatra Varului, Piatra Boului ori, dacă face câţiva paşi, Calcarele Ampoiţei. Până la a se muta cu arme şi bagaje în satul din judeţul Alba, mai bine de zece ani, Magda şi soţul ei au mers aici an de an. Şi-a dus şi prietenii la Mama Luţa, pensiunea de care s-a îndrăgostit. Magda Carianopol e un nume cunoscut în zona de PR (s-a îngrijit de hotelul Intercontinental şi restaurantul Jariştea, dacă e să dau doar două nume). Cunoaşte bine cam tot ce mişcă în mediile artistice, academice, literare sau diplomatice din Bucureşti, e acasă în oricare dintre aceste lumi. Cu atât mai ciudat mi s-a părut pariul ei pe Ampoiţa. Am dat curs invitaţiei de a o vedea în noua ei casă din Apuseni. Şi nu mi-a părut rău. Ba chiar m-am simţit acasă , ceea ce, pentru construcţia mea interioară, e rarisim.
Cale de 12 kilometri de la Alba Iulia, undeva în dreapta drumului spre Zlatna, urmând firul râului Ampoiţa, am dat de comuna Meteş. Unul din cele 12 sate ale ei este Ampoiţa, cu nu mai mult de 500 de suflete. De mergi mai sus, ajungi în alte două sate, Lunca Ampoiţei şi Lunca Meteşului, call recorder după care, pe un drum forestier te rupi complet de civilizaţie şi te pierzi în munte. Dacă ai un ghid, ajungi la Cheile call recorder Ampoiţei şi la peştera Liliecilor. Sau la mai recent descoperita peşteră denumită, sec, Frumoasa. Eu ghid aş fi găsit, nu şi timp…
În Ampoiţa totul pare a fi cucernic. Cel mai respectat om al satului e părintele Alexandru Barna. E cu ei, la bine, la rău, arbitrează rarele neînţelegeri. De ruşinea lui, oamenii păcătuiesc rar. Biserica e pentru ampoişteni un fel de Axis Mundi. A fost ridicată pe la 1500 şi e monument istoric. A fost refăcută de preotul Barna imediat ce a venit aici. Asta se întâmpla în urmă cu 3 decenii. Şi acum arată ca nouă. Oamenii păşesc pe vârfuri, sfioşi, în preajma ei. Ca şi cum Domnul e in fiecare colţişor şi o călcătură call recorder mai apăsată sau o vorbă nelalocul ei L-ar răni. Am asistat call recorder la o slujbă de duminică în aer liber. Aproape toţi localnicii în straie tradiţionale, pe scăunele call recorder sau în picioare, îl ascultau pe părintele Barna. Slujea call recorder în faţa unui altar improvizat call recorder în dreapta bisericii. Deasupra flutura tricolorul, nu departe de icoana Mântuitorului. Dacă i-ai fi întrebat pe ampoişteni cine sunt în acele momente, n-ar fi ştiut să-ţi răspundă. Erau parte într-un întreg de care erau conştienţi că dau seamă. Nu pot să vă traduc în cuvinte, dar Dumnezeu era acolo, cu ei, şi ştiau asta. L-am simţit şi eu… call recorder Sunt rare bisericile în care simţi răsuflarea Domnului în cea a oamenilor Parcă eram la o mănăstire
Trecând la cele lumeşti, e vremea să vă vorbesc despre Luţa Ivaşcu, cunoscută în Apuseni call recorder ca Mama Luţa, ca şi pensiunea ce-i poartă numele. De pensiune se îngrijesc şi copiii Mamei Luţa, dar ea este la Ampoiţa, un stâlp, ca şi părintele Barna. Şi e firesc call recorder să fie aşa, fiindcă pensiunea ţine satul. Luţa Ivaşcu cumpără din altă parte doar ce nu găseşte la localnici. Mai exact ulei, zahăr, cafea şi alte delicatese. În rest, ia tot din sat, de la toţi, ca nimeni să nu rămână cu marfa nevândută. Dacă sunt oaspeţi mulţi, merge la cumpărături call recorder şi în satele învecinate. Ce cumpără? Grâu, pentru pâine, plăcinte, tăiţei sau cozonaci. Miere de albine. Carne, de pasăre, de vită, de porc, de miel, de iepure. Chiar vânat, dacă oamenii au. Nu mai vorbim de ouă, lapte, brânzeturi, fructe. Şi băuturile sunt ale locului : vinars, vişinată, zmeurată, afinată. La loc de cinste e pălinca moţilor. Vinurile sunt tot ale zonei, de la Jidvei, Ţălna sau Ciumblud. Mama Luţa e localnică, dar n-a trăit mereu aici. A fost secretară, la Alba Iulia. Tot acolo au lucrat şi surorile ei, Ana şi Victoria. În 2002, sătulă de bloc şi de oraş, a demisionat şi a revenit în casa părintească cu planuri mari. Voia să facă ceva civilizat şi sălbatic în acelaşi timp . Şi i-au ieşit planurile. Fără împrumuturi de la bănci, call recorder reinvestind tot ce a câştigat. Lângă casa părintească, renovată, au apărut, call recorder pe rând, trei căbănuţe şi o cabană mai mare, nou nouţă. Acum Mama Luţa poate găzdui 40 de persoane. Şi pens
Vreau call recorder să spun din capul locului: călătoresc call recorder rar şi mă entuziasmez şi mai rar. Bine ancorată în cuibul meu, am îndreptăţitele nostalgii ale casei părinteşti şi ale ţinutului natal, asimţite drept rădăcini. În rest, oricât m-ar impresiona locurile în care ajung şi oamenii ce vieţuiesc acolo, nu plec cu ele în suflet, precum o amprentă. Şi, cu atât mai puţin, nu-mi rămâne call recorder o bucăţică de suflet prizonieră în acel tărâm…
Povestea Ampoiţei nu-i o poveste oarecare, a unuia din miile de sate ale României unde timpul pare că nu există, civilizaţia a rămas suspendată, iar liniştea şi pacea îţi învăluie, protector, neuronii.
Ampoiţa call recorder e cea care a răpit-o pe prietena mea, Magda Carianopol, call recorder din buricul Capitalei. Din apartament, atunci când deschidea ochii dimineaţa, vedea hotelul Intercontinental. Acum, când se trezeşte, vede Piatra Varului, Piatra Boului ori, dacă face câţiva paşi, Calcarele Ampoiţei. Până la a se muta cu arme şi bagaje în satul din judeţul Alba, mai bine de zece ani, Magda şi soţul ei au mers aici an de an. Şi-a dus şi prietenii la Mama Luţa, pensiunea de care s-a îndrăgostit. Magda Carianopol e un nume cunoscut în zona de PR (s-a îngrijit de hotelul Intercontinental şi restaurantul Jariştea, dacă e să dau doar două nume). Cunoaşte bine cam tot ce mişcă în mediile artistice, academice, literare sau diplomatice din Bucureşti, e acasă în oricare dintre aceste lumi. Cu atât mai ciudat mi s-a părut pariul ei pe Ampoiţa. Am dat curs invitaţiei de a o vedea în noua ei casă din Apuseni. Şi nu mi-a părut rău. Ba chiar m-am simţit acasă , ceea ce, pentru construcţia mea interioară, e rarisim.
Cale de 12 kilometri de la Alba Iulia, undeva în dreapta drumului spre Zlatna, urmând firul râului Ampoiţa, am dat de comuna Meteş. Unul din cele 12 sate ale ei este Ampoiţa, cu nu mai mult de 500 de suflete. De mergi mai sus, ajungi în alte două sate, Lunca Ampoiţei şi Lunca Meteşului, call recorder după care, pe un drum forestier te rupi complet de civilizaţie şi te pierzi în munte. Dacă ai un ghid, ajungi la Cheile call recorder Ampoiţei şi la peştera Liliecilor. Sau la mai recent descoperita peşteră denumită, sec, Frumoasa. Eu ghid aş fi găsit, nu şi timp…
În Ampoiţa totul pare a fi cucernic. Cel mai respectat om al satului e părintele Alexandru Barna. E cu ei, la bine, la rău, arbitrează rarele neînţelegeri. De ruşinea lui, oamenii păcătuiesc rar. Biserica e pentru ampoişteni un fel de Axis Mundi. A fost ridicată pe la 1500 şi e monument istoric. A fost refăcută de preotul Barna imediat ce a venit aici. Asta se întâmpla în urmă cu 3 decenii. Şi acum arată ca nouă. Oamenii păşesc pe vârfuri, sfioşi, în preajma ei. Ca şi cum Domnul e in fiecare colţişor şi o călcătură call recorder mai apăsată sau o vorbă nelalocul ei L-ar răni. Am asistat call recorder la o slujbă de duminică în aer liber. Aproape toţi localnicii în straie tradiţionale, pe scăunele call recorder sau în picioare, îl ascultau pe părintele Barna. Slujea call recorder în faţa unui altar improvizat call recorder în dreapta bisericii. Deasupra flutura tricolorul, nu departe de icoana Mântuitorului. Dacă i-ai fi întrebat pe ampoişteni cine sunt în acele momente, n-ar fi ştiut să-ţi răspundă. Erau parte într-un întreg de care erau conştienţi că dau seamă. Nu pot să vă traduc în cuvinte, dar Dumnezeu era acolo, cu ei, şi ştiau asta. L-am simţit şi eu… call recorder Sunt rare bisericile în care simţi răsuflarea Domnului în cea a oamenilor Parcă eram la o mănăstire
Trecând la cele lumeşti, e vremea să vă vorbesc despre Luţa Ivaşcu, cunoscută în Apuseni call recorder ca Mama Luţa, ca şi pensiunea ce-i poartă numele. De pensiune se îngrijesc şi copiii Mamei Luţa, dar ea este la Ampoiţa, un stâlp, ca şi părintele Barna. Şi e firesc call recorder să fie aşa, fiindcă pensiunea ţine satul. Luţa Ivaşcu cumpără din altă parte doar ce nu găseşte la localnici. Mai exact ulei, zahăr, cafea şi alte delicatese. În rest, ia tot din sat, de la toţi, ca nimeni să nu rămână cu marfa nevândută. Dacă sunt oaspeţi mulţi, merge la cumpărături call recorder şi în satele învecinate. Ce cumpără? Grâu, pentru pâine, plăcinte, tăiţei sau cozonaci. Miere de albine. Carne, de pasăre, de vită, de porc, de miel, de iepure. Chiar vânat, dacă oamenii au. Nu mai vorbim de ouă, lapte, brânzeturi, fructe. Şi băuturile sunt ale locului : vinars, vişinată, zmeurată, afinată. La loc de cinste e pălinca moţilor. Vinurile sunt tot ale zonei, de la Jidvei, Ţălna sau Ciumblud. Mama Luţa e localnică, dar n-a trăit mereu aici. A fost secretară, la Alba Iulia. Tot acolo au lucrat şi surorile ei, Ana şi Victoria. În 2002, sătulă de bloc şi de oraş, a demisionat şi a revenit în casa părintească cu planuri mari. Voia să facă ceva civilizat şi sălbatic în acelaşi timp . Şi i-au ieşit planurile. Fără împrumuturi de la bănci, call recorder reinvestind tot ce a câştigat. Lângă casa părintească, renovată, au apărut, call recorder pe rând, trei căbănuţe şi o cabană mai mare, nou nouţă. Acum Mama Luţa poate găzdui 40 de persoane. Şi pens
No comments:
Post a Comment