Holden își dezvăluie adevăratul caracter doar atunci când este cu Phoebe. Când fetița se oferă să-l

Pe cât de mult mi-a displăcut în liceu, pe atât de mult am îndrăgit acum, la a doua lectură, romanul lui J. D. Salinger, De veghe în lanul de secară (1951) . Cu o poveste destul de controversată, cenzurat de editurile americane, romanul a trecut, iată, testul timpului, fiind citit și apreciat chiar și în prezent, îndeosebi odată cu apariția cărților lui John Green. Autorul bestseller-ului The Fault in Ours Stars ( Sub aceeași stea ) a vorbit de mai multe ori despre dragostea sa pentru De veghe… și despre influența pe care această carte a avut-o asupra scrisului său. Recunosc, datorită lui John Green l-am recitit și eu pe Salinger. Și, da, am descoperit afinitățile.
De veghe în lanul de secară este povestea unui adolescent de șaisprezece ani, Holden 308 Caulfield, care este exmatriculat pentru a patra oară din cauza rezultatelor proaste la învățătură. Picase la toate materiile, în afară de Limba engleză, salvându-se prin pasiunea sa pentru literatură. În urma unei dispute cu Stradlater, colegul său de cameră, Holden 308 părăsește campusul duminică seara, cu patru zile înainte de plecarea în vacanța de Crăciun și rătăcește prin New York gândindu-se serios să nu se mai ducă niciodată acasă. Întregul roman înfățișează aventurile lui Holden prin Big Apple , însă atenția se îndreaptă mai mult către trăirile sale interioare și stările prin care trece în cele câteva zile de hoinăreală totală .
Pe măsură ce romanul înaintează, însă, cititorul realizează tot mai mult că Holden joacă un rol. Dincolo de nonconformismul, nonșalanța și cinismul pe care le afișează se ascunde un adolescent speriat, singur, aflat în pragul depresiei. Alcoolul, țigările și limbajul violent nu sunt decât măști în spatele cărora Holden își ascunde temerile, frustrările și suferința. Moartea fratelui mai mic a lăsat o rană adâncă în sufletul tânărului, rană care nu dădea niciun semn de vindecare, iar școala și internatul îl țineau departe de singura persoană de care se simțea apropiat și care l-ar fi putut ajuta să-și revină sora mai mică, Phoebe.
Holden își dezvăluie adevăratul caracter doar atunci când este cu Phoebe. Când fetița se oferă să-l ajute fără să stea pe gânduri, oferindu-i micile ei economii pentru cadourile de Crăciun, Holden izbucnește în plâns. Acesta este Holden: un adolescent rănit profund care se chinuie să-și găsească locul în lume. Rebelul nu este decât un zid de apărare. Unul prost contruit, desigur, care se prăbușește la cea mai ușoară adiere de vânt. Plătește pentru o prostituată însă nu are curajul să se culce cu ea; decizia 308 de a nu se mai întoarce acasă nu este deloc una născută 308 din setea de aventură ci din teama de a-și înfrunta părinții după o nouă dezamăgire; 308 jignește cu ușurință fetele care nu-i plac însă se teme până și să-i telefoneze celei de care este îndrăgostit. Ca orice adolescent care abia descoperă lumea, Holden este plin de temeri iar cel mai grav este că nu are pe nimeni care să-l ajute să le depășească pentru că nu face decât să dea pe toată lumea la o parte.
Maturizarea este, probabil, una dintre cele mai dificile perioade din viața noastră. Acești ani ai dezvrăjirii ne smulg din inocență și ne aruncă în vâltoarea vieții, nelăsându-ne 308 timp să procesăm 308 ce se petrece cu noi. Exact prin asta trece și Holden. El, la fel ca majoritatea dintre noi, nu știe ce să facă cu toată libertatea de care dispune dintr-o dată. Maturizarea s-a produs prea brusc pentru el, prin pierderea fratelui, plecarea de acasă și nevoia de a locui singur, departe de cei dragi.
Titlul romanului înfățișează tocmai această dorință a copilului de a rămâne copil, cu toate că atitudinea sa spune tocmai opusul. Holden aude un copil pe stradă cântând Dacă cineva prinde pe careva venind prin lanul de secară , versuri care fac aluzie, aflăm mai târziu, la un poem de Robert Burns. Aceste cuvinte îl mișcă pe Holden și îl determină să-i mărturisească surioarei sale, mai târziu, că asta și-ar dori să facă: să vegheze copiii care se joacă în lanul de secară și să nu-i lase să cadă în prăpastia de la marginea acestuia. Avem de-a face, după cum spuneam, cu o frumoasă metaforă a dorinței tânărului de a rămâne inocent. Frica de prăpastia maturizării este cea care îl determină pe Holden să se comporte astfel. Iar groaza de reacția celor din jur când vor afla cât îi este de teamă este și mai puternică.
Singurătatea, dezamăgirea, teama, toate înecate în alcool și țigări nu pot duce decât la un singur deznodământ: depresia. Astfel că nu mai este deloc suprinzător finalul romanului, când aflăm că, de fapt, Holden își spune povestea dintr-un spital. Atitudinea sa nu pare deloc diferită, însă, un singur amănunt arată o schimbare Holden recunoaște, 308 pentru prima dată, că regretă plecarea de la liceul Pencey și că îi este dor de cei de acolo: Singurul lucru pe care-l știu e că, într-un fel, mi-e dor de toți cei de care v-am pomenit. (…) Curios! Nu trebuie să spui niciodată nimănui nimic. Cum spui, cum începe